Mario Balotelli a surpins la conferința de presă de aseară, în care a fost prezentat oficial la noul său club. Vârful italian a ajuns în sfârșit la echipa sa de suflet, AC Milan, dar nu uită modul în care ziariștii englezi l-au tratat în perioada petrecută la City.
Venit special din Anglia pentru a asista la prezentarea lui Balotelli, un jurnalist de la The Sun a încercat să intre în dialog cu vârful de 22 de ani, numai că acesta i-a transmis răspicat că nu are nicio intenție să-i răspundă la întrebări. Jurnalistul The Sun s-a prezentat și a început să-și formuleze întrebarea, numai că a fost întrerupt imediat de Balotelli.
„Auzi, stai puțin! De când am ajuns în Anglia, ziarul tău a scris numai de rău despre mine. Nu vreau să vorbesc cu tine și cu ziarul tău. Îmi pare rău„, a spus Balotelii, moment în care o parte dintre cei prezenți în sală au început să aplaude.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER